Ce straniu e în astă lume..
Încape-n Tot doar un Nimic…
Şi oamenii tot scot din Tot,
Dar ce mai scot?
Chiar un Nimic.
Vezi un cerşetor în stradă,
Care strigă făra glas,
Cei ce au Tot nu se opresc,
Pentru că nu mai au Nimic rămas.
Un copil plînge şi strigă,
Un bătrîn moare plîngînd.
Cei ce au Tot încep a rîde,
Fără a şti că au Nimic.
Cad oamenii pe rînd în stradă,
Un orb n-ajunge unde vrea.
Un mut se uită şi te-ntreabă,
Dar Tu ai Tot şi ai mai vrea.
Ai vrea mai multă faimă,
Mai mulţi bani şi-avere,
Ai vrea şi marea,chiar şi cerul,
Dar tu eşti un Nimc pentru a cere.
Tu eşti chiar orb şi surd?
Tu chiar nu ai gîndire?
Nu vezi că ai Tot într-un Nimic?
Şi tu eşti doar un “geniu” mic?
Ha,de om de geniu că vorbim,
Tu chiar te crezi a fi?
Te compari cu Eminescu,
Cînd ai scris doar două versuri?
Te crezi mare Don Juan,
Doar turnînd apă în pahar?
Ridică capul şi priveşte spre Vieru,
Nu te crede un Romeo.
De tine-ar rîde şi-o găină,
Chiar şi din ea e un folos.
Nu pretinde că ar avea prea multe,
Şi nici din Tot nimic n-a scos.
Ai vrea să umpli Nimicul cu Nimic.
Ai vrea să ceri,dar ai muţit.
Şi într-un prea îndepărtat tîrziu,
Vezi doar un lucru….un Tot într-un Nimic.
Комментариев нет:
Отправить комментарий