Tu esti Fericirea mea!

Fericirea a intrat in viata mea, o data cu tine.Inainte, clipele de tristete, de neliniste, imi invadau gindurile... ma dominau. Acum suferinta s-a incheiat. Tu esti linga mine si este de ajuns sa te simt aproape, sa stiu ca ma iubesti pentru a fi o persoana fericita.Tu esti acea parte din viata mea care lipsea. Acum ca te-am gasit, simt caldura dragostei tale care ma poarta undeva, sus, departe... spre al noualea cer. Iti multumesc ca exishti….

Cu tine am descoperit fericirea. Fericirea care ma face sa simt ca traiesc cu adevarat esti tu. Tu dimineata, tu cind ma alinti, tu cind ma certi, tu cind ma atingi. Implinirea si fericirea au venit o data cu tine, si daca tu n-ai fi, n-as mai fi nici eu, pentru ca eu... am devenit tu. Traiesc prin tine, fiecare clipa a vietii si o voi trai pina la moarte. Te iubesc de un infinit de universuri plus inca unul.  Niciodata nu voi avea destul timp sa iti redau in cuvinte tot ce simt pentru tine... iubire, pasiune, dorinta... tot ce stiu e ca voi incerca mereu sa fac mai mult, mai mult decit e posibil, pentru a te pastra aici intr-un coltisor al inimii mele, un coltisor pe care ti-l rezerv tie ... pentru ca tu esti tot ce mi-am dorit vreodata! Ochii tai patrunzatori m-au fascinat din prima clipa, buzele tale senzuale m-au cucerit... parul tau atit de fin, imi mingiie obrajii... iar mina ta calda o simt pe fruntea mea rece... La atingerea ta totul renaste, imi revine pofta de viata, imi dai un motiv de a trece biruitorare prin toate, ba chiar mai mult... sa uit de toti si de toate... si sa raminem doar noi ... in lumea asta parca purtata pe aripi de basm... Nu voi uita niciodata acea clipa in care te-am zarit pentru prima data, clipa magica in care TU m-ai fermecat... Cu siguranta ca meriti tot ce e mai bun…..

Un Tot intr-un Nimic

Ce straniu e în astă lume..

Încape-n Tot doar un Nimic…

Şi oamenii tot scot din Tot,

Dar ce mai scot?

Chiar un Nimic.

Vezi un cerşetor în stradă,

Care strigă făra glas,

Cei ce au Tot nu se opresc,

Pentru că nu mai au Nimic rămas.

Un copil plînge şi strigă,

Un bătrîn moare plîngînd.

Cei ce au Tot încep a rîde,

Fără a şti că au Nimic.

Cad oamenii pe rînd în stradă,

Un orb n-ajunge unde vrea.

Un mut se uită şi te-ntreabă,

Dar Tu ai Tot şi ai mai vrea.

Ai vrea mai multă faimă,

Mai mulţi bani şi-avere,

Ai vrea şi marea,chiar şi cerul,

Dar tu eşti un Nimc pentru a cere.

Tu eşti chiar orb şi surd?

Tu chiar nu ai gîndire?

Nu vezi că ai Tot într-un Nimic?

Şi tu eşti doar un “geniu” mic?

Ha,de om de geniu că vorbim,

Tu chiar te crezi a fi?

Te compari cu Eminescu,

Cînd ai scris doar două versuri?

Te crezi mare Don Juan,

Doar turnînd apă în pahar?

Ridică capul şi priveşte spre Vieru,

Nu te crede un Romeo.

De tine-ar rîde şi-o găină,

Chiar şi din ea e un folos.

Nu pretinde că ar avea prea multe,

Şi nici din Tot nimic n-a scos.

Ai vrea să umpli Nimicul cu Nimic.

Ai vrea să ceri,dar ai muţit.

Şi într-un prea îndepărtat tîrziu,

Vezi doar un lucru….un Tot într-un Nimic.

Sacralitate

In nesfirsita intindere,

Sacralitatea strapunge inocenta.

E-o divina patrundere,

Ce-a stinjenit esenta.                         

Lumina cea de dincolo de nori,

Ma stropeste cu absente ploi.

Lumina cea de dincolo de noi,                   

Ma stropeste cu atingeri moi.

Raza divina imi arde privirea,

Trezind in mine feeria.

Raza divina imi spala amorul,

Tragind la inimi zavorul.

Inocenta striveste auzul,

Lumina acopera dorul.

Raza inunda amorul,

Ins ape mine ma striga ecoul…

Nu e vina mea...

Nu e vina mea că azi nu e  ca ieri,

Ori că  vîntul suflă cu putere.

Iar ramurile tainic bat în geam,

Străpungînd durerea.

Nu e vina mea ca mîine nu-i ca azi,

Că stelele au încetat să mai apară.

Că soarele,ce ieri mai răsărea,

Azi repede dispare-n zare.

Nu e vina mea că tu nu mai eşti tu,

Că te-ai închis în tine,

Că zîmbetul de ieri,pe faţa ta,

Azi e doar o umbră-ntre ruine.

Nu e vina mea că ne uităm trecutul

Sau că ne grăbim cu paşi rapizi ,

Să atingem cerul şi văzduhul,

Doar urcîndu-ne pe cărămizi.

Nu e vina mea că ai uitat a plînge,

Că ai uitat ce-i sfînt şi omenesc,

Şi ca pe stînca cea de munte

Mărăcini pe tine cresc.

Nu e vina mea că ţi-ai uitat şi mama,

Că ai uitat să dai şi să primeşti.

Că ţi-ai uitat şi limba,ţara,neamul,

Că ai uitat de pragul părintesc.

Nu e vina mea că nu poţi plînge şi nici rîde,

Nu e vina mea că nu mai poţi cînta.

Ai ales un drum  îndepărtat şi rece,

Ţi-ai construit nefericirea ta.

Doare....

Mă doare...

         Moare...

              Dispare...

Ce e?

Mă uit la nori,

Să văd cum zbori.

Nu te-oi vedea în veci.

De ce?

Simplu motiv-că pleci.

Merg pe poteci.

În văzduh-

Doar vorbe reci.

Dar vor zbura,

Vor dispărea...

Iar cînd voi fi  o stea,

Ce va fi în ea?

Nimic...

Doar amintirea ta...

Ea va pleca?

Va evada?

Sigur că da...

Totul-

   

 Dispare...

         Moare...

               Doare...

Atit as vrea...

Vreau să te am în noapte,
Atunci cînd mă atingi.
S-aud a tale şoapte,
La suflet să mă strîngi.

Să simt dulcea privire,
Să mă cuprindă-ncet,
Să văd în ea iubire 
Şi lacrimi de regret.

Vreau să-ţi aud dorul
În taină cum suspină,
Să simt în tine-amorul 
Ce inima-mi alină.

Să nu mai simt durerea.
Nici gol, nici timp, nici drum.
Să nu-mi fure plăcerea
De-a te avea acum.

Vreau faţa ta senină
Surîsul să-mi ofere.
Să nu mai fiu stăpină,
Să nu mai ai ce-mi cere.

Să nu mai fii stăpînul,
Eu sclavă să nu fiu.
Cu tine să rămîn,
Aproape să te ştiu.

La strajă să ne steie 
Un înger preacurat.
Să nu mai simţi durere,
Să nu mai simţi păcat.

Primind a mea iubire,
Să simţi c-ai cîştigat.
Să guşti din fericire,
Atît doar te-am rugat.

Tristete metafizica

Aştept...
eternitatea mă cuprinde;
Suspin...
sub un praf nou de regrete;
Plîng...
cu lacrimi de sînge umile;
Urăsc...
lumea viselor efemere.

Şi cu toate acestea...

Trăiesc...
căci viaţa e o lacrimă scăldată-n inocenţă.
Zîmbesc...
căci zîmbetul e lumina unui întuneric înspăimîntător.
Iubesc...
căci doar prin iubire ating zările.

Şi în final mă întreb:

De ce eu...?
căci  simt   eternitatea  scăldată -n neştiinţă...

As vrea sa fiu (uneori)

                                      

Vreau să fiu rece şi brutală,

Să nu-mi pese de nimeni şi nimic,

       Să fiu ca ceaţa,

           Să fiu nevăzută,

                Să plec departe,

                     Să nu  mă-ntorc nicicînd.

Cînd voi vedea durere,

Să mă prefac în piatră,

Să fiu o stîncă-n depărtare,

Să am inima moartă...

       Să nu iubesc,

          Să nu mai plîng,

              Să fiu un spin plin cu venin,

                  Şi să înţep fără regrete,

                      În tot ce-mi cade,în destin.

Aş vrea să mint chiar şi minciuna,

Fără a gîndi că fac vre-un rău,

Să fiu o bestie cu toată lumea,

Aşa cum sunteţi voi mereu.

Să calc pe voi,cum voi pe mine

Călcaţi întruna, fără să gîndiţi...

      

          Dar...din păcate...

              Nu sunt piatră...

                 Şi nici stîncă...

                     Sunt doar un om

                          Ce poate a iubi!

Cit e de absurd...

Este absurd sa vorbesti zile intregi,ani intregi despre viata,fara sa stii macar ce este ea.fara sa stii cum s-o definesti…Fiecare din noi a folosit macar o data expresia “viata grea”,fara sa realizam un simplu lucru…ca noi alegem cum sa o traim,noi avem puterea absoluta a modului in care percepem viata.Ea e doar un spectacol la care alegerea de a participa iti apartine…poti fi doar un spectator asistind la miile de actori ce vor juca in fata ochilor tai sau iti poti imbraca costumul si sa  te alturi lor…decizia iti apartine…

Din pacate traim intr-o lume tot mai grabita si mai nefericita,o lume tot mai trista,mai pesimista si mai debusolata…oamenii se grabesc si trec prin tunelul timpului,in viteza anilor ce zboara…fara sa gaseasca “felia de fericire” dupa care au alergat in toti anii de “chiriasi ai vremii”.Au alergat mereu…dar au alergat in van…au alergat spre necunoscut….n-au cautat nimik.Au alergat pentru ca in viata trebuie sa alergi.Ori alerg-ori mori…Unele personae sunt focalizate doar de problemele majore ce le inunda viata…nu se mai gindesc la ei..nu stiu ce doresc..Nici macar nu stiu ce va fi miine.Alte persoane sunt hipnotizate de o anumita idée despre ei insisi,pe care o poarta cu ei toata viata,fara sa stie macar ca nu sunt ele ci numai niste umbre…iar aceste umbre nu vor cunoaste implinirea pina ce nu-si vor regasi stapinul…P/u ca un loc pustiu,nu poate sa aiba nevoia de dragoste,ura,gelozie sau fericire…

Dar tot sfirsitul are si el inca un inceput,asa cum fiecare inceput,are un sfirsit.E necesar doar sa doresti.E necesar sa oferi…fiecare lacrima varsata,fiecare zimbet oferit persoanelor dragi e un semn ca traiesti…e un semn ca existi..Fiecare schimbare e un pas spre eternitate.Fiecare cuvint bun e un pas spre dainuire.fiecare sentiment e un elixir al fericirii.Fiecare sarut e o innaltare.Si uite cit de multe ai…doar facitnd ceea ce e uman,dar ceresc.Doar facind ceea ce vrea sufletul tau,nu ce cere societatea.Fara sa realizezi ii faci pe cei din jur fericiti.Si devii sit u la fel,p/u ca nu esti fericit atunci cind primesti,dar atunci cind oferi.Altfel,de ce ti-ar placea sa fii rege dar nu cersetor?

Invata sa traiesti ca un rege…Fii regale vietii tale.Atunci viata nu va fi altceva decit un zimbest ce vine in intimpinarea unei lacrimi.Un sarut ce vine in intimpinarea unei dezamagiri.P.u ca ea nu e formata doar din clipe frumoase.Pe linga culori,zimbete,atingeri,fericire,mai sunt si lacrimi,si dezamagiri,si suferinte.De altfel…Cum am simti toate lucrurile bune?Cum am pretui un zimbet,dar sincer…???

Si aceste mici fericiri de fiecare zi…fie cit de neinsemnate…formeaza un mare intreg.Formeaza o viata de vis,in care dainuie pacea,stima si dragostea!

Intrebari retorice...

De ce suferinta doare ???De ce exista lacrimile si de ce plingem? De ce spunem “iarta-ma”, daca a doua oara gresim la fel,poate mai mult?De ce ranim desi nu vrem sa o facem?De ce oamenii profita si de ce multi nu mai stiu sa se bucure de lucrurile simple?De ce o luminare arde numai daca are fitil? Si daca ceara se topeste si piere, flacara se stinge?De ce mintim? Oare lumea nu e destul de mizerabila?De ce ploua? Cerul plinge si el pentru suferintele noastre?De ce o prietenie pura, sincera se destrama intr-o clipa?De ce atunci cind vedem o persoana draga plingind spunem sa inceteze fiindca ne doare?Cineva imi spunea ca durerea fizica este foarte usor de suportat pe linga cea sufleteasca.…Cite ginduri imi trec prin minte in fractiuni de secunda.Cita durere,dezamagire,iluzii si sperante inabusite si totusi,in ciuda tuturor pot vedea in mine puterea de a ierta si dragoste pentru cei ce nu mi-au facut rau si care nu merita din partea mea decit o vorba buna.Cum se poate schimba pina si cel mai mic si mai banal lucru in ceva de nerecunoscut fara a ne da seama?Dar totul e facut pentru a se termina si nimic nu e vesnic…Un singur lucru e indispensabil ,in mica noastra calatorie printre muritori, speranta!Am invatat ca nu trebuie sa folosim cuvintele “regret” si “ce ar fi fost daca…”, decit daca vrem sa ne macinam singuri.Dragostea e oarba…Cel mai rau e ca nu stii cit de mult iubesti, cu cita pasiune te daruiesti doar dupa ce ai pierdut tot. Ciudat…M-am tot intrebat cum e sa iubesti in tacere, sa speri, sa doresti, dar sa stii ca de fapt nu ai si nu vei avea nici o sansa. Azi am aflat…E prea cumplit si simti ca visezi desi tu nu mai poti nici macar dormi, sa vezi curcubeul cum se ineaca in mare, desi tu nu vrei sa mai deschizi ochii si simti ca aripile tale zac frinte,ca ai cazut si niciodata nu te vei mai putea ridica sa admiri ca alta data al noualea cer, desi… aripi n-ai avut niciodata…As putea vorbi la nesfirsit despre viata ,despre intrebarile incoltite in mine si despre raspunsurile create.Doare sa stii ca nu mai ai nici o sansa, doare sa iubesti si sa taci, doare sa fii mintit, ranit si inselat, doare sa speri fara a avea vreo speranta, doare sa termini o relatie, si orice s-ar intimpla, oricind, oriunde, omul se va-ntreba: “de ce eu?”,”de ce acum?”,”de ce tu?”...

Singuratate neinteleasa

Lasa-ma sa-ti vb despre singuratate…Lasa-ma sa-ti vb de noptile in care adorm cu okii strins inkishi shi miina inkleshtata linga inima,inkipuindu-mi p-u o klipa ca aud respiratia ta lenta shi kalma linga mine.Deskid okii shi privesc lokul gol,shi shtiu sigur ca ai disparut cu o minuta mai devreme…iar daca ash aprinde suficient de repede lumina ash mai putea vedea inka urma trupului tau disparind incet dintre cearshafuri.N-am aprins niciodata lumina suficient de repede din pacate in ultima vreme…Lasa-ma sa-ti vb de diminetzile in care ma trezesc cautind ceva nedefinit,dar atit de aproape incit cu siguranta ca daca incerc o sa pot sa ating acel ceva.Atit de aproape….shi totushi niciodata acolo.Atit de departe…Deskid okii shi iluzia se risipeshte brusc,lasind in urma pumnii strinshi si un inceput de lacrima in coltul okiului.te vad pe trecerea de pietoni,traversind strada,in drum spre mine.Eshti tu? Imposibil.”Imposibil”/Cuvintul mi se rostogoleshte prin creier,vrind sa fie rostit.Spun cu voce tare “imposibil”.Nu se poate sa fii tu.E doar o coincidenta,o amintire prin asociere.Shi atunci de ce simt nevoia sa mai privesc o data,doar ca sa fiu sigura ca ma inshel?Privesc absenta monitorul….Ma uit la un film romantik…Cineva mi-a spus odata ca nu e sanatos sa priveshti prea multe filme.Sau sa citeshti poveshti de iubire.In definitiv,toate reprezinta vise,aspiratii,creatii ale unui om.

Traiesc si mor.

Traiesc shi mor….traiesc shi mor cu fiecare clipa…mi-e greu sa cred asta…mi-e greu….si-mi este frika…mi-e frika nu de moarte,ci de lacrimi…de durere….de ploaia care bate necontenit in geam…de viscolul de afara…de tunet,de furtuna….mi-e frika doar de lumea  ce trece pe trotuar…Traiesc privind adesea la ei…cei care trec…privesc la…vintul care adie…Il ascult,dar nu-l inteleg.Vorbeshte prea poetik…shi totushi atit de clar…rastit chiar uneori.E vintul care smulge petalele de flori…Ce-I viata???O intimplare….un vis…o amintire….o….mare agitata de…vinturi care trec???O lupta fara margini,din care niciodata nu ieshi invingator???Te lupti….o viata intreaga….shi…ajungi sa scrii o data….spunind incet…chiar tainic…”TRAIESC SHI MOR…CU FIECARE CLIPA….”

Ma vreau inapoi....

Prea mult timp am fost in pauza de mine.. in pauza de tot ce am reprezentat eu cindva.. din dorinta de a ma reconstrui, de a ma reconcepe, de a remodela fiecare suvita creatza a personalitatii mele.. Mi-am reorganizat componentele sufletului.. mi-am remediat aparent toate fisurile interioare.. mi-am aranjat dorintele in sertarase, pe culori... mi-am ordonat visele in functie de marime si grosime... mi-am ingropat placerile-mi caracteristice pentru a zidi altele noi.. mi-am incuiat esenta pentru a da friu liber unei sensibilati bolnaviciase..

Si.. am obosit...

Am obosit sa lupt impotriva unei etichete false, puse de fiecare data de alte persoane, in alt context, avind acelasi rezultat..
Am obosit sa ma pierd in vise pe care nu le mai pot controla..
Am obosit sa ma las afectata de fiecare lucru marunt si nesemnificativ din jurul meu..
Am obosit sa ma prefac ca nu stiu ce gindesti.. doar pentru a fi diplomata..
Am obosit sa tac si sa inteleg, desi ar fi fost multe de spus si multe de aratat..

Am obosit sa iert oameni pe care inainte i-as fi calcat in picioare cu cea mai mare asprime..
Am obosit sa fiu o carte perfecta in ochii lor.. dar tot fara continut in ochii lui..
Am obosit sa fug de tot ce m-a ranit odata...
Am obosit sa ocolesc toate lucrurile peste care inainte treceam cu scirba..
Am obosit sa fiu asa cum as fi vrut mereu sa fiu...
Am obosit sa fiu in.. pauza de mine..

Vreau haosul meu inapoi.. vreau dezordinea mea stralucitoare.. vreau imaturitatea mea senina.. vreau inconstiinta mea imaculata... vreau superficialitatea mea enervanta... vreau impulsivitatea mea de jungla... vreau zapacenia mea fardata cu rosu si galben..

De ce ??? ....

Pamintul e acoperit de cioburi...
De ce?
S-au rupt portile cerului,au cazut ingeri si s-au spart in mii de bucati!
De ce?
Pentru ka distanta de la cer la pamint e prea mare chiar si pentru ingeri.....
De ce?
Pentru ka nimic nu e destul de aproape
De ce?
Ca sa speri mereu...ka sa nu fii multumit niciodata
De ce?
Pentru ka realitatea nu e niciodata la fel de frumoasa ka visele pe kare ti le-ai facut...
De ce?
Pentru ka lumea nu e "imperfecta" ci rea pur si simplu...
De ce?
N-ai intelege...
De ce?
Pentru ka cei buni nu inteleg raul...lumea a devenit rea din cauza celor rai.A fost de ajuns o singura saminta de rautate ka ea sa se intinda pe tot pamintul...
De ce?
Pentru ka rautatea e o buruiana,creste peste tot,fara sa aiba nevoie de ajutor si nu moare niciodata.
De ce?
Pentru ka numai in povesti binele invinge raul...
De ce?
Pentru ka imaginatia e  loc in in kare oamenii buni inving raul...oamenii buni nu inceteaza niciodata sa viseze
De ce?
Pentru ka altfel ar muri......
De ce?
Costiinta victoriei finale a raului ucide
De ce?
De ce?
Da...DE CE?
Nu stiu,nu stiu nimic...Ma invirt printre ginduri, amestec ,caut cu disperare ceva....dar nu shtiu ce gasesc ..Gasesc totul..,dar e nimic.Ma nasc si mor in fiecare clipa.vreau totul..dar nu stiu  ce vreau....Nu inteleg si de ce vreau.stau pe loc dar alunec in gol.O parte din sufletul meu trebuie sa se naska inka...o parte..... a murit.sunt satula de tot....E prea mult,dar nimic nu-mi ajunge,nu-mi ajung eu mie.La un moment dat unui "de ce?" i se raspunde "nu stiu"
Tu cum esti?
Te afli printre oamenii buni sau rai?
Eu?
Eu....eu incerc sa ajung printre cei rai....
De ce?
Ca sa nu mai doara...
Ce?
NIMIC....TOTUL.....

Strigate surde

Pasesc incet!Lacrimile imi uda fiecare pas pe care il fac!
Pasesc pe unde am pasit de atitea ori si mi se pare ca n-am fost niciodata pe aici...
Pasesc... iar fiecare pas parca te striga,asa de tare parca te striga,incit ma tem sa mai pasesc!
Oare de cind alerg sa te gasesc?Oare au trecut ore,zile,ani? Oare timpul si-a urmat cursul sau s-a oprit sa ma priveasca in neintreruptul meu maraton dup-o himera?
...Mi-e dor de tine asa de tare incit nu mai vreau sa spun nimanui ca mi-e dor de tine!!!As vrea sa-ti spun tie,dar stiu ca nu m-auzi...
Altora daca le-as spune n-ar intelege dorul meu...
De aceea am ramas sa vorbesc cu mine insami,dar am prea multe sa-mi zic si cred ca de atita vorbaraie nici eu nu mai am rabdare sa m-ascult!
Cit de mult speram sa te-ntilnesc,sa te imbratisez ………..
Voi astepta la Infinit clipa in care te voi regasi. Atunci as vrea sa plutim impreuna si sa urcam sus,sus de tot!!!
Poate intilnim in zborul nostru citiva ingeri care sa ne daruiasca Nemurirea...